The End !
Va salut stimati cititori. Nu am avut putere sa scriu pe acest blog si poate multi ati observat aceasta tacere suspecta.
In data de 05.06.2010, Zoltan – Zozo si-a pus capat vietii in apartamentul pe care l-a detinut cu Teo la Budapesta. Trupul lui neinsufletit a fost ars la crematoriul din Budapesta iar cenusa lui a fost imprastiata in Dunare langa iubitul lui. Aceasta a fost ultima lui dorinta iar familia a respectat-o.
Gestul lui nesabuit ne-a doborat pe toti din jurul lui. Am pierdut un frate, un prieten, un amic. Si acum mi se strange inima de imaginea pe care m-a asteptat cand m-am dus la Budapesta si i-am gasit trupul nemiscat in data de 07.
Adio Teo, adio Zoli, niciodata nu am sa va uit.
imi pare atat de rau
Mi-as fi dorit sa nu trebuiasca niciodata sa citesc aceste vesti, dar se pare ca soarta a avut alte planuri. Culmea, de cateva zile ma tot intrebam de ce nu mai scrie Zoli nimic pe blog…iar cand am vazut titlul acestul post intre feed-urile de RSS m-a trecut un fior pe sira spinarii.
E groaznic! M-am temut, inca de cand am aflat de moartea lui Teo, ca Zoli s-ar putea sa nu aiba puterea sa traiasca fara el. Cand a trecut un an si am vazut ca se intamplau lucruri noi in viata lui Zoli (era la Budapesta, avea un job nou etc.) am sperat ca in cele din urma va fi bine si ca isi va gasi linistea si, de ce nu, iubirea candva. Se pare ca si-a gasit-o…insa nu cum as fi sperat.
Ma doare ingrozitor acest sfarsit al povestii lor. Insa ma fortez sa cred ca dincolo de aceasta viata ne continuam existenta intr-un fel sau altul. Si sper ca ei sunt acum impreuna, intr-un loc in care nimeni si nimic nu-i va ma desparti vreodata.
Adio Teo si Zoli! Nu veti fi uitati!
Nu se poate! Începea să-și revină, sau cel puțin așa credeam. De ce???
(
Dumnezeu să-i odihnească!
de ce toate lucrurile bune trebuie sa se termine asa urat?
Chiar daca nu am comentat niciodata pe acest blog, povestea lor ma facut sa cred in dragostea adevarata. Imi facea mare placere sa citesc fiecare post in detaliu, parca asistam efectiv la acele trairi.
Nu pot sa gesesc cuvintele potrivitare, dar imi pare sincer rau ca dragostea lor sa stins atat de repede, intr-un mod atat de cumplit.
Sa se odihneasca in pace si sa fie impreuna pentru eternitate! Se iubeau atat de mult, chiar cred ca dadeau un exemplu pentru toti cei ce le cunosc povestea.
Imi pare nespus de rau! Condoleante!
Nu mai e, din pacate, nimic de spus. Restul e tacere… resemnata, disperata, inversunata, sobra, trista, dureroasa, respectuoasa sau oricum in alt fel… dar tot tacere ramine… in fata misterelor inefabile ale vietii si mortii…
S-a terminat prea repede si prea trist… Asta e singurul lucru cert pe care-l putem spune noi, cei care inca n-am trecut pragul vietii de dincolo si orbecaim inca prin labirinturile si printre capcanele si obstacolele de tot felul ale vietii pe aceasta planeta…
Iar noi spunem aceste lucruri pentru ca nivelul nostru de traire, de simtire si de cunoastere este atit de limitat, atita timp cit suntem constrinsi in interiorul granitelor materiale, concrete ale acestei lumi, asa cum o stim…
Paradoxal, desi ei nu mai sunt aici “linga noi”, frati de suferinta pe marea acestei vieti, totusi… pina la momentul reintilnirii noastre cu ei undeva… cindva… dincolo… Teo si Zoli vor trai in continuare… atit pentru cei apropiati lor, care i-au cunoscut nemijlocit… cit si pentru noi ceilalti, aceia care i-am cunoscut doar gratie internetului si blogosferei… Vor ramine in mintea noastra, in inima noastra, in sufletul nostru…
Ei doi au stabilit o stacheta inalta si niste repere pe masura… Si asta nu e putin lucru!
Misterele vietii si ale mortii sunt cunoscute toate numai lui Dumnezeu!… Daca au plecat amindoi atit de repede inseamna, poate, ca si-au terminat misiunea… sau inseamna, mai probabil, ca misiunea lor se continua si in lipsa lor… sau inseamna, cred eu, chiar ca misiunea lor de-abia acum incepe…
Dumnezeu sa-i impreuna odihneasca in pace!
Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe amandoi.Macar acum ar trebui sa fie impreuna.Nu am mai citit de mult blog-ul acesta.de foarte mult.
n-am dat eu la laba mama,a fost zoli……….